NICOLAE DABIJA: TENTATIA „VEGHERII SUFLETESTI” SI SOLITUDINEA CREATOARE A POETULUI

NICOLAE DABIJA: THE TEMPTATION OF THE “SPIRITUAL WATCH”
AND THE CREATIVE SOLITUDE OF THE POET

NICOLAE DABIJA: TENTATIA „VEGHERII SUFLETESTI” SI
SOLITUDINEA CREATOARE A POETULUI

 

Abstract
This article is about N. Dabija, who is one of the leading representatives of the 70th generation. However, he didn’t go far away than its predecessors, but rather continued their inventive or innovative size, proposing also his own worldview about time, history, race, language, faith, etc. and upon the self-creation also. N. Dabija offers a new symbolic coloratura, a specific creative solitude, a special metaphysical link with M. Heidegger’s philosophy, N. Hartman and other thinkers, without neglecting the other species – intimate lyrical poetry, citizen poetry. Even he is ranked on a vectorial position, he declares another way of seeing the novelty and strangeness. N. Dabija is living in different times of creation. His poetry adopt different literary elements, but precisely through this strategic arrangement ensures the originality of his poetry. In this case, the poet has a experiential complex background, the other freedom of conscience, that is unconstrained by the rigors paradigmatic fashion. It creates the chance of a plenary manifestation of the ego, when he rediscovers other existential levels, including at providential. Solitude is not just a cure or spiritual recovery, but in the highest degree is a major strategy decisions conceptual and artistic.

Rezumat
Reprezentant de frunte al generaţiei 70-e, având în spate practica 60-lor, tradiţiile clasice, eminesciene şi ale moderniştilor interbelici, N. Dabija trăieşte la început o stare poetică „ameţitoare”, adică o voinţă de căutare febrilă. Totuşi, el nu s-a îndepărtat mult de predecesori, ci, mai degrabă, a continuat dimensiunea lor inventivă sau inovativă, propunând, totodată, propria viziune asupra lumii, timpului, istoriei neamului, limbii, credinţei etc. şi, numaidecât, asupra creaţiei însăşi. N. Dabija oferă o nouă coloratură simbolică, o mitizare a supralimbajului, o specifică solitudine creativă, o metafizicizare aparte, tangentă filosofiei lui M. Heidegger, N. Hartman şi a altor gânditori, fără să neglijeze şi celelalte specii – lirica intimă, poezia cetăţenească, de la debut şi până la „Doruri interzise” – o poezie ce comunică în „categoriile realului”. Deşi ocupă o poziţie vectorală, declară un alt fel de „a vedea” ineditul sau insolitul, N. Dabija se integrează în formula generaţiei sale şi trăieşte, totodată, în diferite timpuri de creaţie. Poezia sa adoptă elemente din diferite canonuri literare, dar tocmai prin acest regim strategic se asigură originalitatea poeziei sale. În asemenea caz, poetul dispune de un complex fond experimenţial, de altă libertate a cugetului, adică neconstrâns de rigorile paradigmatice la modă. Se creează şansa unei manifestări plenare a eului, când el se redescoperă la alte niveluri existenţiale, inclusiv la cel metafizic, providenţial. Solitudinea, nu e doar un remediu sau o recuperare sufletească, dar, în cel mai înalt grad, e şi o strategie în marile decizii conceptuale şi estetico-artistice.

Key words: view, solitude, metaphysical, divine, con creativity, intertextual.

Cuvinte cheie: supralimbaj, vizualizare, solitudine, metafizic, divin, concreativitate, intertextual.

Read more